Prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu a comentat afirmațiile președintelui Traian Băsescu la adresa sa, apreciind că, în condițiile în care a candidat el la Parlament – cu notorietate zero și campanie făcută sâmbăta și duminica -, nici Traian Băsescu nu ar fi câștigat.
Cătălin Predoiu a declarat la Digi24 că nu a câștigat un mandat de parlamentar pentru că nu a vrut să facă „mașinațiuni”.
„În condițiile în care am candidat eu, nici domnul președinte nu câștiga alegerile. Acolo s-au făcut anumite mașinațiuni pe care eu am refuzat să le fac: mita electorală. Pe de altă parte, n-a fost chiar un eșec. Am luat vreo 9.700 de voturi, lipsindu-mi vreo 200 de voturi, în condițiile în care în alte colegii s-a intrat cu 3-3.500 de voturi (în Parlament – n.r.). Atunci, în 2008, cu notorietatea zero pe care o aveam, cu campanie electorală făcută sâmbătă și duminică, pentru că în rest am stat la minister (Ministerul Justiției – n.r.), atât am luat, 9.700 de voturi”, a declarat Cătălin Predoiu.
El a făcut referire la Margaret Thatcher, care a pierdut primele două algeri parlamentare în care a candidat.
În privința candidaturii la alegerile prezidențiale din 2014, Cătălin Predoiu a dezmințit informațiile, însă a afirmat că declarația președintelui nu este neapărat un reproș.
Președintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu pentru „România Liberă”, că nu crede că venirea fostului ministru al Justiției Cătălin Predoiu în PDL ar putea schimba imaginea partidului.
„Cătălin Predoiu a încercat să-și facă propriul partid, Forța Nouă, n-a reușit să strângă semnăturile, a avut și niște discuții cu mine, despre Mișcarea Populară – spun aceste lucruri pentru că el le-a făcut publice. Cred că el vizează alegerile prezidențiale din 2014. (…) Trebuie să ne amintim totuși că, din punct de vedere al capacităților sale electorale, Cătălin Predoiu a pierdut în 2008 alegerile parlamentare în fața unui om care a ajuns la pușcărie, Marian Ghiveciu. Una este să ai o anumită prezență și inteligență și alta e să ai capacitatea de a aduce voturi: nu sunt sinonime. Și mai este un lucru: capacitate de asumare a acțiunilor, iar aici este interesant de urmărit câte din actele normative emise de Guvernul Boc au și semnătura domnului Predoiu. Veți constata că cele mai multe sunt semnate de secretarii de stat”, a afirmat Traian Băsescu.